mihaiiasiromania.blogspot.ro
11. Evanghelia dupa IOAN,din Conferintele lui
R.Steiner (28.10.1906)
,...am vazut in articolele anterioare ca in Evanghelia dupa IOAN este dat ceva ce nu poate fi vietuit decat pe un plan superior al constientei.
Inainte de a putea vietui asa ceva, omul trebuie mai intai sa se dezvolte superior.
Omul este chiar o fiinta inteleasa in proces de evolutie.
Noi o putem urmari de la stari inferioare pana la stari tot mai inalte.
Acest lucru se vede in diferenta care exista intre un salbatic si un european civilizat, sau dintre un om obisnuit si un geniu precum Schiller,Goethe, Francisc din Assisi, etc.
Fiecarui om ii este deschisa posibilitatea nelimitata de evolutie. Ca sa intelegem acest lucru sa ne reamintim cele discutate in art. 12-13 si sa ne clarificam notiunile teosofice de baza privitoare la evolutia madularelor fiintiale omenesti .
Omul are corpul fizic comun cu toate fiintele ne-vii, corpul eteric cu tot regnul vegetal al lumii noastre fizice si corpul astral cu toate vietuitoarele animale din jurul sau. Am mai vazut apoi ca, in ce priveste evolutia sa, omul se deosebeste de toate fiintele prin faptul ca el isi poate spune lui insusi Eu.
Eul nu este nicidecum o formatiune foarte simpla. Privita mai atent,ea este ceva diferentiat.
Animalul simte, are in el pofta si pasiune, planta nu ; animalul are asa ceva tocmai pentru ca poseda deja un corp astral. In acesta se dezvolta Eul. Acest Eu este insa la lucru dinainte ca omul sa fi capatat o constienta clara despre el. Acest lucru ni-l arata o privire mai exacta in evolutia omenirii.
Pamantul nu a fost intotdeauna la fel ca in ziua de azi. Aspectul lui s-a schimbat continuu, continentele actuale nu au fost mereu aici. In timpul penultimei perioade terestre, acolo unde talazuieste Oceanul Atlantic era un continent, Atlantida. Marturii despre existenta si disparitia acestuia s-au pastrat in legende. In BIBLIE, prin aceasta se subintelegePotopul.
Stramosii, ai caror urmasi suntem noi si care erau altfel structurati, au trait pe acest continent. In aceasta veche Atlantida existau cu totul alte conditii atmosferice si acvatice decat acum. Totul era invaluit intr-o ceata densa.
In vazduhul Nebelheim sau Niflheim (tinutul de ceata) se mai pastreaza un ecou al acesteia. Nu exista ploaie si nici stralucirea soarelui ; in loc de ploaie doar curenti de ceata, in loc de soare doar o lumina difuza. Ceata s-a precipitat sub forma de apa abia dupa lungi perioade de timp. Soarele patrundea doar foarte putin, ca o vaga banuiala, prin ceata permanenta. Intr-o astfel de atmosfera si omul traia o cu totul altfel de viata sufleteasca si spirituala decat astazi.
Omul incepe sa prezinte pentru prima data constienta de Eu, sa gandeasca clar si logic, abia spre sfarsitul perioadei atlanteene, cam in regiunea unde se afla astazi Irlanda.
In atmosfera de ceata nu exista nicio posibilitate sa delimitezi obiectele ca in ziua de azi.
Omul invata sa dezvolte o constienta ca a noastra abia pe baza mediului sau inconjurator.
Ochiul fizic a invatat sa vada pe masura ce obiectele ieseau din ceata ; in aceeasi masura se limpezea si sufletul constientei si,in cadrul acestuia, Eul care se cunoaste pe sine.
Omul putea vorbi inca de pe atunci.
Daca mergem in urma si mai departe, in primele inceputuri ale Atlantidei, vom gasi ca omul arata cu totul altfel. Pe atunci el nu avea o vedere exterioara, ci un alt mod de a percepe, o perceptie in imagini. Pentru a intelege aceasta stare de constienta, reprezentati-va ca aveti un vis foarte viu, care reflecta ceva din ceea ce va inconjoara. Ca exemplu putem da urmatorul vis: " un student viseaza ca sta la usa unei sali de curs, un altul il atinge intentionat, lucru care este un delict grav, ce nu poate fi reconciliat decat printr-un duel. El ii cere sa mearga in padure. Duelul incepe, se descarca primul glont. Atunci studentul nostru se trezeste - el rastoarna scaunul de langa pat. Daca ar fi fost treaz, ar fi observat rasturnarea scaunului, dar, pentru ca sufletul constientei ii era adumbrit in starea de somn, el a perceput cu ajutorul unei forte sufletesti mai profunde, dar mai putin evoluate. Actiunea dramatica din vis reprezinta o metamorfozare imaginativa a unui proces exterior.
In mod asemanator decurgeau procesele din sfera de constienta a atlanteenelor. Desigur, imaginile erau mai regulate, mai ordonate, insa nu contineau niciun fel de perceptie din spatiul din jur. Viata de senzatii se exprima intr-un mod foarte caracteristic, prin perceptii tactile si coloristice. Daca atlanteeanul percepea un curent de ceata cald, care lui i se arata simbolic printr-o senzatie de culoare rosie, stia ca de el se apropie ceva placut. Sau daca el intalnea un alt om care nu-i era simpatic, acesta i se arata de asemenea printr-o senzatie foarte precisa, care devenea imagine, devenea o nuanta de culoare respingatoare.
Caldura i se simboliza totusi printr-un nor rosu frumos. Toate acestea se intamplau in cele mai felirite grade si variatiuni.
Asadar, atlanteeanul timpuriu avea perceptii in imagini. Noi mai avem astfel de trairi doar atunci cand avem o durere, care in mod evident exista doar inauntrul nostru, chiar daca ea este cauzata de lumea exterioara si poate deveni mahifesta prin sunet. Durerea este si ea vietuita interior, sufleteste, si este cu toate acestea mai adevarata decat realitatile exterioare
In tot acest timp atlanteanul dezvolta deja reprezentari ordonate.
Nu la fel se intampla cu lemurianul.
Perioadei atlanteene ii parcurge perioada lemuriana. Omul nu putea inca sa vorbeasca nicio limba. El era doar in situatia de a interioriza mai mult ceea ce simte animalul. In felul acesta in el s-a dezvoltat ceea ce noi numim sufletul senzatiei.
Continentul Lemuria, care a pierit prin foc, trebuie sa ni-l imaginam a fi fost undeva intre Africa, Australia si Asia.
continuam in art 15
domnita
